Cum să pregătești un copil pentru o consultație medicală fără a-i spori teama

O programare la medic poate fi mai puțin înfricoșătoare atunci când un copil cunoaște planul de bază, are loc să pună întrebări și se poate baza pe un adult calm pentru sprijin. Începeți prin a afla ce se așteaptă de fapt la vizită. Apoi, explicați doar ceea ce trebuie să știe copilul dumneavoastră, în cuvinte care se potrivesc vârstei și temperamentului său. Fiți sinceri cu privire la incertitudine sau posibil disconfort; nu promiteți că nu vă va durea nimic sau că un test nu va avea loc decât dacă este confirmat de clinică.

Ce ar trebui să afli înainte de a vorbi cu copilul tău?

Sunați sau trimiteți un mesaj clinicii dacă nu știți ce va include programarea. Întrebați dacă este vorba de o conversație și o examinare sau dacă este planificată sau posibilă o vaccinare, o recoltare de sânge, un test imagistic sau o altă procedură. Întrebați cât poate dura vizita, pe cine poate întâlni copilul, dacă un îngrijitor poate rămâne cu copilul și dacă clinica oferă un specialist în viața copilului sau alt tip de sprijin. Un specialist în viața copilului este un profesionist instruit care ajută copiii să înțeleagă și să facă față experiențelor legate de îngrijirea sănătății.

Pentru un test sau o procedură programată, adresați-vă echipei de îngrijire pentru instrucțiunile exacte, inclusiv orice indicații privind alimentele, băuturile sau medicamentele. Regulile variază în funcție de test și de situația copilului. Nu începeți postul, nu întrerupeți administrarea unui medicament și nu modificați o doză pe baza unui articol general. Pentru o programare de rutină, este posibil să nu existe nicio pregătire specială.

Folosește răspunsul clinicii pentru a stabili nivelul de detaliu. Dacă nu ești sigur dacă se va întâmpla ceva, spune-o clar: „Nu știu încă. O voi întreba pe asistentă și vom discuta împreună despre asta.” Resursa pentru părinți a Academiei Americane de Pediatrie despre cum să profiți la maximum de programările medicale ale unui copil încurajează îngrijitorii să pregătească întrebări și să împărtășească informații care ajută echipa de îngrijire să înțeleagă nevoile copilului.

Cât de multe ar trebui să-i spui unui copil și când?

Acordați copilului suficient timp pentru a pune întrebări și a se obișnui cu ideea, dar evitați să transformați programarea într-o numărătoare inversă lungă. Nu există un singur termen ideal pentru fiecare copil. Un copil care tinde să se îngrijoreze s-ar putea descurca mai bine cu o explicație scurtă și calmă mai aproape de vizită; un alt copil ar putea dori timp să se gândească. Folosiți ceea ce știți despre copilul dumneavoastră și verificați o dată, în loc să-l întrebați în mod repetat dacă este speriat.

Prima explicație este scurtă și concretă: „Mâine, după micul dejun, mergem la clinică. Doctorul te va întreba cum te simți și îți va verifica urechile și respirația. Voi rămâne cu tine.” Apoi, fă o pauză. Lasă copilul să decidă dacă dorește mai multe detalii. Evită fraze vagi precum „Te vor vindeca” sau „Se va termina într-o secundă”, care s-ar putea să nu explice ce se întâmplă sau ar putea suna ca o promisiune.

Dacă este planificat un test, explicați scopul acestuia și senzațiile probabile într-un limbaj simplu, folosind informații confirmate de clinică. De exemplu, în loc să spuneți „Nu va durea”, ați putea spune: „Asistenta poate folosi un ac mic. Se poate simți ca o înțepătură rapidă. Vă putem întreba cum vă putem ajuta să stați confortabil”. Nu folosiți exemplul unui ac dacă nu vă așteptați să aveți un ac. Scopul este de a fi precis, nu de a descrie detalii înspăimântătoare care nu sunt relevante.

Ce funcționează la diferite vârste?

• Copii mici: Folosiți o scurtă explicație în apropierea programării, specificați unde mergeți și pe cine veți vedea și oferiți două opțiuni simple, cum ar fi ce jucărie reconfortantă să aduceți. O verificare a jucăriilor poate face ca obiectele necunoscute să fie mai ușor de înțeles.
• Preșcolari: Folosiți cuvinte simple, literale, și jucați-vă. Lăsați un animal de pluș să facă un control prefăcut sau desenați ordinea evenimentelor. Corectați ideea că o vizită sau o procedură este o pedeapsă pentru ceva ce a făcut copilul.
• Copii de vârstă școlară: Explicați succesiunea și motivul vizitei, invitați-i să pună întrebări specifice și oferiți detalii sincere despre ceea ce pot vedea sau simți. Este posibil să dorească să știe cum funcționează un termometru, un stetoscop sau un test.
• Adolescenți: Includeți-i în planificare și în întrebările adresate medicului. Întrebați despre intimitate, cine va fi în cameră și dacă doresc timp să vorbească singuri cu medicul. Explicați că aranjamentele de intimitate depind de vizită, de nevoile de siguranță și de regulile locale.

Acestea sunt puncte de plecare, nu reguli stricte de vârstă. Children's Minnesota oferă sugestii în funcție de vârstă pentru pregătirea copiilor pentru o vizită , inclusiv explicații sincere, joacă, articole reconfortante și implicarea adolescenților în luarea deciziilor.

Cum poți reacționa la frică fără să o amplificați?

Ascultă mai întâi. Încearcă: „Ce te întreabă?” sau „Care parte ți se pare cea mai grea?” Reflectă sentimentul fără să-l contrazici: „Nu-ți place să nu știi ce se va întâmpla. Înțeleg.” Evită să-i spui unui copil să se oprească din plâns, să-l numești curajos doar atunci când rămâne liniștit sau să folosești o vizită ca pe o amenințare. Plânsul, agățarea sau nevoia de o pauză nu înseamnă că pregătirea a eșuat.

Oferiți mici opțiuni care sunt reale și sigure din punct de vedere medical: ce carte să aduceți, dacă să stați în poala dumneavoastră sau lângă dumneavoastră sau ce braț să oferiți dacă medicul consideră că oricare dintre acestea este potrivit. Nu oferiți o opțiune pe care copilul nu o poate controla, cum ar fi dacă are loc o programare necesară. Aduceți o jucărie familiară, o pătură sau o activitate, dacă medicul o permite. Un obiect reconfortant și o simplă distragere a atenției îi pot oferi copilului ceva familiar pe care să se concentreze în timp ce așteaptă.

Pentru copiii mici și preșcolarii care se confruntă cu un test, îndrumările MedlinePlus privind pregătirea copiilor mici pentru teste sau proceduri recomandă cuvinte simple, pregătire scurtă, joacă, confort și distragere a atenției. Pentru preșcolari, îndrumările privind pregătirea procedurilor recomandă, de asemenea, recunoașterea unui posibil disconfort, mai degrabă decât minimizarea acestuia. Aceste resurse se referă la teste și proceduri, așa că nu ar trebui tratate ca un scenariu pentru fiecare vizită de rutină.

Ce ar trebui să împachetezi și să spui clinicii?

Mențineți pregătirea practică simplă. Aduceți ceea ce solicită clinica și un scurt bilet pentru a vă putea concentra asupra copilului dumneavoastră în timpul conversației.

• Notează-ți principalele întrebări și simptomele sau schimbările despre care vrei să discuți.
• Aduceți o listă actualizată de medicamente, informații despre alergii și înregistrări relevante, dacă clinica le solicită.
• Puneți la pachet un articol vestimentar și o activitate liniștită, dacă este permis.
• Spuneți personalului înainte de vizită dacă copilul dumneavoastră a avut o experiență medicală dificilă, o frică intensă de ace, sensibilități senzoriale, nevoi de comunicare sau o modalitate preferată de a fi consolat.
• Întrebați dacă copilul dumneavoastră poate rămâne cu dumneavoastră, poate folosi o poziție confortabilă sau poate alege o modalitate de a-i distrage atenția în timpul unei examinări sau proceduri.

Pentru vaccinări sau proceduri cu ace, întocmiți un plan de gestionare a simptomelor împreună cu copilul și împărtășiți-l cu medicul. Opțiunile pot include statul în apropierea unui îngrijitor, respirația lentă, o poveste sau un videoclip ales, atunci când este cazul. Îndrumările AAP privind frica și durerea cauzate de injecții subliniază necesitatea planificării împreună cu copilul și echipa medicală; poziționarea și confortul trebuie să respecte instrucțiunile personalului, iar copilul nu trebuie ținut în jos împotriva voinței sale.

Ce poți spune în ziua programării?

Folosiți o reamintire calmă și pragmatică: „Mergem acum la clinică. Voi rămâne cu dumneavoastră și putem întreba asistenta ce se întâmplă în continuare.” La clinică, spuneți personalului ce anume îl îngrijorează pe copil în loc să-i cereți copilului să repete totul. Dacă o procedură devine necesară sau planul se schimbă, rugați medicului să explice ce se întâmplă înainte de a începe, ce ar putea simți copilul și ce sprijin este disponibil.

În timpul consultației, lăudați modul util de gestionare a situațiilor, mai degrabă decât să cereți curaj: „Ne-ați spus de ce aveți nevoie” sau „Ați continuat să țineți cartea în mână în timp ce vă ascultam pieptul”. Dacă copilul se simte copleșit, întrebați echipa dacă este disponibilă o pauză, o poziție diferită, mai puține persoane în cameră sau un specialist în viața copilului. Opțiunea potrivită depinde de nevoia medicală și de mediul clinic.

Când ar trebui să ceri sprijin suplimentar?

Anunțați clinica în avans dacă frica l-a determinat pe copilul dumneavoastră să evite îngrijirea necesară, dacă o experiență anterioară rămâne supărătoare sau dacă o nevoie senzorială, de dezvoltare sau de comunicare ar putea afecta vizita. Întrebați ce adaptări sunt posibile. Un clinician sau un specialist în viața copilului vă poate ajuta să adaptați pregătirea; pentru anxietatea persistentă sau copleșitoare, AAP sugerează, de asemenea, să luați în considerare sprijinul unui profesionist în sănătate mintală.

Pregătirea nu este o promisiune că un copil se va simți calm. O măsură mai realistă este dacă copilul a cunoscut planul de bază, a avut un adult de încredere și o modalitate de a-și exprima nevoile și a primit răspunsuri sincere. Ulterior, revedeți pe scurt ce l-a ajutat și ce ați schimba data viitoare. Aceste informații pot face următoarea întâlnire mai previzibilă, fără a fi nevoie ca acesta să se prefacă că a fost ușor.

Listă de verificare rapidă pentru îngrijitori

• Confirmați ce este planificat și urmați instrucțiunile clinicii pentru orice test.
• Explică vizita sincer, pe scurt și în cuvinte adecvate vârstei.
• Invită la întrebări, recunoaște-ți sentimentele și evită promisiunile pe care nu le poți verifica.
• Oferă un articol de confort, o mică opțiune și un plan realist de gestionare a situației.
• Spuneți echipei de îngrijire despre temerile, experiențele trecute și nevoile de sprijin.