Când un copil spune: „Nimeni nu mă place”, un părinte ar putea dori să-l liniștească imediat: „Nu este adevărat - ai mulți prieteni”. Intenția este iubitoare, dar un copil care se simte respins ar putea auzi că experiența sa este ignorată. Un prim obiectiv mai util este să înțeleagă ce s-a întâmplat și să-i arate copilului că nu trebuie să se descurce singur.
Expresia, în sine, nu dovedește că un copil este hărțuit, are o afecțiune mintală sau, literalmente, nu are prieteni. Poate descrie un moment dureros, un conflict, un tipar de excludere sau o luptă mai profundă. Calitatea răspunsului este măsurată mai puțin prin faptul că copilul se simte mai bine instantaneu și mai mult prin faptul că se simte ascultat, dacă împărtășește suficient context pentru a ghida un pas următor și dacă știe că se poate întoarce la tine.

Ce ar trebui să spui în acel moment?
Faceți o pauză, fiți prezenți fizic dacă copilul se simte confortabil și folosiți o voce calmă. Ați putea spune: „Sună foarte singur. Mă bucur că mi-ai spus” sau „Aud cât de mult m-a durut. Poți să-mi spui ce s-a întâmplat?”. Aceste răspunsuri recunosc sentimentul fără a decide încă dacă concluzia copilului este literalmente adevărată.
Apoi ascultați fără a întrerupe pentru a corecta detalii, a rezolva problema sau a-i critica pe ceilalți copii. Reflectați-vă la sensul pe care l-ați auzit: „Te-ai simțit exclus când ceilalți au făcut un plan și nu te-au invitat.” Dacă ați înțeles greșit, lăsați-vă copilul să vă corecteze. Academia Americană de Pediatrie recomandă ascultarea fără a judeca și a face loc copilului pentru a-și explica sentimentele; acest lucru poate ajuta un părinte să înțeleagă de ce are nevoie copilul înainte de a oferi sfaturi.
Oferă-i copilului posibilitatea de a alege ce se întâmplă în continuare: „Ai vrea să te ascult puțin sau te-ar ajuta să ne gândim împreună la ce vom face mâine?” Unui copil mai mic i-ar putea fi mai ușor să vorbească în timp ce desenează, se joacă, merge sau stă unul lângă altul. Un adolescent ar putea prefera o conversație privată în mașină sau în timpul unei activități cu presiune redusă. Dacă nu este pregătit să explice, încearcă: „Nu trebuie să-mi spui totul acum. Sunt aici și putem reveni asupra acestui subiect.”
Ce întrebări te ajută să înțelegi situația?
Puneți câteva întrebări deschise, una câte una. Evitați să transformați conversația într-o investigație sau să cereți nume și detalii înainte ca copilul să fie pregătit. Printre sugestiile utile se numără:
- „Ce s-a întâmplat astăzi de te-a făcut să te simți așa?”
- „Când te simți cel mai exclus - la prânz, în pauză, într-o conversație de grup sau în altă parte?”
- „S-a întâmplat asta de mai multe ori sau a existat o ceartă anume astăzi?”
- „Ce ți-ai dori să fie diferit mâine?”
- „Vrei să te ajut sau preferi să analizăm împreună opțiunile?”
Încercați să aflați dacă acest lucru sună ca o neînțelegere singulară, o schimbare a prieteniei, o excludere repetată sau un comportament care îl face pe copil să se simtă în siguranță. Bullying-ul implică mai mult de o singură neînțelegere: îndrumările oficiale din SUA îl descriu ca un comportament agresiv nedorit în rândul copiilor de vârstă școlară, care implică un dezechilibru de putere real sau perceput și se poate repeta sau are potențialul de a se repeta. Umilința repetată, amenințările, excluderea țintită sau hărțuirea online merită atenție. În același timp, nu orice conflict de prietenie este bullying; întrebați ce s-a întâmplat înainte de a alege un răspuns.
Cum îți poți susține copilul fără să preiei controlul?
Începeți prin a întreba ce l-ar face pe copil să se simtă mai în siguranță sau mai susținut. Ar putea dori ajutor pentru a exersa ce să spună, pentru a identifica un adult de încredere la școală sau pentru a alege o activitate în care să se poată conecta cu colegi care au același interes. Oferiți opțiuni ușor de gestionat în loc să le spuneți „să vă faceți pur și simplu prieteni” sau să insistați să confrunte pe cineva. Puteți repeta împreună un răspuns scurt, dar nu presați copilul să îl folosească dacă se simte în siguranță.
Dacă există un tipar repetat la școală, contactați profesorul, consilierul școlar sau un alt membru al personalului corespunzător. Împărtășiți observații specifice - date, locații, mesaje sau schimbări de comportament - mai degrabă decât concluzii pe care nu le puteți confirma. Întrebați cum va ajuta școala să mențină siguranța copilului și cum veți verifica în continuare. StopBullying.gov sfătuiește adulții să asculte, să evite să dea vina pe copil, să colaboreze cu școala sau organizația și să urmărească situația; de asemenea, avertizează părinții să nu contacteze impulsiv părinții celuilalt copil, deoarece acest lucru poate agrava situația.
Sprijiniți conexiunea fără a face din popularitate un scop. O prietenie de încredere, un club primitor, timpul petrecut cu o rudă sau un vecin sau un grup de interese comune pot fi mai semnificative decât un cerc mare. Evitați să promiteți că tuturor le va plăcea copilul sau că situația se va rezolva imediat. Puteți promite că veți continua să ascultați și să lucrați împreună la următorul pas.
Cum poți spune dacă răspunsul tău este de ajutor?
Un semn timpuriu util nu este neapărat un zâmbet sau o schimbare bruscă a dispoziției. Copilul poate fi mai dispus să explice ce s-a întâmplat, să accepte alinare, să numească un adult de încredere sau să ajute la alegerea următorului pas. În zilele următoare, observați dacă copilul revine la activitățile obișnuite și dacă disconfortul se diminuează, rămâne la fel sau crește. Verificați cu blândețe: „Cum a mers prânzul astăzi?” este adesea mai ușor de răspuns decât „Ești popular acum?”
Dacă copilul dumneavoastră se închide în sine, încercați din nou la un moment mai calm și într-un cadru mai puțin formal. Nu forțați o dezvăluire. Puteți spune: „Poate că nu am răspuns perfect mai devreme. Vreau să înțeleg și voi asculta”. Dacă copilul spune că vrea doar să-l asculți, respectați acest lucru atunci când este sigur să faceți acest lucru, apoi întrebați-l mai târziu dacă are nevoie de ajutor în planificare.
Când ar trebui să aduci un alt adult?
Discutați cu medicul pediatru al copilului dumneavoastră sau cu un profesionist calificat în sănătate mintală dacă disconfortul persistă, interferează în mod repetat cu școala sau viața de zi cu zi sau este însoțit de schimbări precum retragerea de prieteni, pierderea interesului pentru activități, tristețe sau iritabilitate persistentă, schimbări majore în somn sau alimentație, scăderea performanțelor școlare sau probleme fizice frecvente. Aceste semne pot avea multe explicații și nu stabilesc un diagnostic. AAP recomandă discutarea semnelor de depresie care durează mai mult de două săptămâni cu medicul copilului; nu este nevoie să așteptați două săptămâni dacă îngrijorarea dumneavoastră este semnificativă sau dacă siguranța copilului este pusă la îndoială.
Dacă copilul vorbește despre dorința de a muri, despre autovătămare sau despre faptul că este o povară, luați cuvintele în serios și întrebați calm și direct: „Vă gândiți să vă răniți sau să vă sinucideți?”. Îndrumările NIMH spun că întrebarea directă nu amplifică gândurile sau comportamentul suicidar și poate deschide o conversație. Ascultați fără să judecați și cereți ajutor. Dacă este posibil ca copilul să acționeze curând sau se află în pericol imediat, rămâneți cu el, reduceți accesul la medicamente, arme sau alte obiecte periculoase, dacă puteți face acest lucru în siguranță, și contactați serviciile de urgență. În Statele Unite, sunați sau trimiteți un SMS la 988 pentru asistență în caz de criză; sunați la 911 sau mergeți la un departament de urgență în caz de pericol imediat. În afara SUA, utilizați linia telefonică locală de criză sau numărul de urgență.
Ce se întâmplă dacă cuvintele apar des?
Afirmațiile repetate sunt un motiv pentru a continua să verificați situația, nu un motiv pentru a eticheta copilul sau pentru a presupune o singură cauză. Întrebați dacă s-a schimbat ceva în prietenii, școală, viața de familie, interacțiunile online sau cum se simte copilul în legătură cu sine. Mențineți comunicarea deschisă cu personalul școlii atunci când este relevant și consultați medicul pediatru dacă tiparul continuă sau afectează funcționarea zilnică. O conversație de susținere vă poate ajuta să observați ce se întâmplă, dar nu poate înlocui o evaluare profesională atunci când un copil are nevoie de una.
Cel mai util răspuns este ferm, nu perfect: recunoașteți durerea, ascultați povestea din spatele cuvintelor, conveniți asupra unui pas următor sigur și continuați conversația. Un copil se poate simți în continuare singur după o singură conversație. Ceea ce contează este că știe că sentimentele sale sunt luate în serios și că adulții grijulii vor rămâne implicați.
Surse și lecturi suplimentare
- Academia Americană de Pediatrie: Probleme cu colegii - Cum să vă ajutați copilul să depășească provocările sociale
- Academia Americană de Pediatrie: De ce bullying-ul dăunează tuturor copiilor - și ce pot face părinții în această privință
- StopBullying.gov: Sprijiniți copiii implicați
- Academia Americană de Pediatrie: Depresia la copii și adolescenți
- Institutul Național de Sănătate Mintală: 5 pași de acțiune pentru a ajuta pe cineva care are gânduri suicidare